Prietenia şi formele ei superbe

Eu sunt singurul copil al lui mami, deşi când eram mică eram foarte geloasă la gândul de a împărţi afecţiunea ei cu altcineva, acum realizez că nu ar fi fost chiar atât de rău să am un frate sau o soră cu care să mai petrec timp.

Dar acest aspect este ca şi rezolvat :p.

De aproape 1 an de zile am o soră mai mare :). Nuuu!! Nu m-au minţit ai mei cu nimic, nu este un copil din flori :)), nu provenim din aceeaşi familie şi nici măcar din acelaşi oraş, ne-am întâlnit aici în Bucureşti şi clădim o frumoasă prietenie, iar mie îmi place să cred că Rox este sora mea mai mare, pentru că este exact cum mi-am dorit întotdeauna să fie o soră!
Mulţumesc pentru lucrurile frumoase pe care le aduci în viaţa mea! (mai ales revistele din Turcia :))) glumesc)

Love E.V.

De vorbă cu miracolul

Dumnezeu revoluţionează lumea existenţa, dar vorbind în numele meu, atât vreau să spun şi să rămână pentru totdeauna, tot ce este acolo SUS, este un miracol şi dacă îţi laşi inima şi îţi ghidezi sufletul cu încredere ai să simţi cât de bine comunici cu tot ce este acolo şi cu toţi cei de acolo.

"acolo" - folosit în textul de mai sus are înţelesul de spaţiul maxim al maximului cât mai maxim :)

Mulţumesc pentru astăzi şi tot ce a fost şi ce urmează.

Mondenităţi provinciale :p

Fig 1. Oana a fost burlăciţă până în August 2008 :)

Fig 2. A devenit mireasă în August 2008

Fig 3. Şi rolul care îi va schimba cu adevărat viaţa este cel de mămică începând cu Iulie 2011

Fig 4. Deja debutează ca mamică

Iar noi acum ne pregătim cu mic cu mare pentru botezul micuţei Anastasia Maria, care va avea loc sâmbătă, 19.11.2011, sub frumoasa temă de "Gărgăriţă"!
Rămâneţi aproape, cât de curând o să am şi poze, astfel o să ştiţi şi mai multe despre ce înseamnă un botez cu această temă!
Multă sănătate mic omuleţ, mă bucur că odată cu sosirea ta pe lume, gaşca mea de fete este mai mare cu o buburuză ... mică:)!

Ce sfaturi îmi daţi pentru a-i transmite mămicuţei?

Muncă, muncă, muncă

S-a schimbat noul cod civil, yuppy, asta înseamnă multă muncă! Şi cum stau eu aşa cuminţică şi atentă să modific contractele conform Ordinului nr. 1903/2011 în scurtele pauze pe care le iau pentru a-mi odihni ochii şi mintea, mă gândesc la o pajişte imensă frumos colorată de multitudinea de flori, la multe baloane lăsate libere de un copil cu părul cârlionţat, la multă păpădie mov (şi asta mă duce cu gândul la Paris, acolo am văzut păpădie mov) şi ciocolată de casă!

Vouă unde vă fug gândurile când le daţi voie să se debaraseze de grijile cotidiene?

Selecţia între prieteni uneori este necesară!?

Toţi erau prieteni şi demni de încredere. Păreau să fie ancora care te păstra pe linia de plutire, pana în punctul când realizezi că te poţi susţine singur şi / sau cu ajutorul familiei şi trebuie să faci o selecţie între prieteni!

Mi se întâmpla să aud diverse comentarii cum că eram cu nasul pe sus, eh, am eu nasul mare, dar nici asa de sus nu l-am avut niciodată, iar când respectivele persoane ajungeau sa mă cunoască, să poarte o discuţie cu mine îmi recunoşteau părerile eronate...dar când eşti mic suferi, pentru că există acel moment (câteva clipe sau poate chiar zile) în care ai impresia (eronată de altfel) că ai avea ceva şi de aceea alţi copii, cu care tu ţi-ai dori să vorbeşti şi să legi prietenii, îţi răspund cu priviri suspecte şi neîngăduitoare..până ajung să te cunoască şi să-şi exprime părerile prietenoase, ajung sa te rănescă...atunci ar trebui să nu-ţi pese să ai puţin mai multă încredere în tine pentru că sigur vei avea şi tu prieteniile tale, dar dacă de mic vezi esenţa oamenilor creşti dându-le mai multe şanse decât ţi-ar da ei vreodată ţie..nu-i nimic, sunt o mulţime de oameni şi tot atâtea caractere, nu este nimic rău în a acorda şanse prietenilor..până când cum spuneam, trebuie să ajungi să faci o selecţie.

Am venit în Bucureşti şi am căutat tot timpul să nu-mi neglijez prieteniile chiar şi de la distanţă, să le ofer gândurile mele bune de „Bună dimineaţa” , „Noapte bună” sau în plină zi să le adresez întrebări din care să-şi dea seama că mă interesează „Ce mai fac?” , „Ce s-a mai schimbat în vieţile lor?”, „Ce i-a făcut să zâmbească în respectiva zi?”, iar eu primeam răspunsuri întârziate cu zilele sau răspunsuri seci neurmând după, un gram de interes din partea lor pentru mine..e normal să vrei să-ţi poarte şi ei de grijă..nu? dar oamenii ajung să crească fără să-şi dea seama şi să adopte atitudini fără chef, fără interes faţă de alţii, poate chiar şi faţă de ei în unele situaţii..nonşalanţă şi dezinteres..
Cineva imi spunea că e normal ca fiecare să-şi vadă de prieteniile lor, acolo în locul lor, mai mult decât cu cei pe care îi întâlnesc mai rar...dar eu cred ca e loc pentru prietenii oriunde, oricând, oricum!

Am avut momente când aveam aşa puţine pretenţii de la ei, nu vroiam decât puţină atenţie să-mi dau seama dacă deranjez sau chiar sunt şi eu prietena lor, până când mi-am dat seama că există oameni care rămân preteni cu tine pentru că îşi doresc şi ei (la fel ca şi dragostea cu sila este şi prietenia, care nu ar exista forţat), cum există oameni care nu rămân decât simple cunoştinţe sau unii aparţin doar trecutului şi se transformă în amintiri şi..atât..
Astfel am ajuns să am pretenţii mari, pentru ca şi ceea ce pot oferi este măreţ...am ajuns să fiu şi cu nasul pe sus (da, acelaşi nas mare, acum este pe sus :)) pentru ca trebuie să fac o selecţie între prieteni, altfel investesc sentimente frumoase în prietenii de mâna a doua!

Acum grupul e tot mai mic, uneori parca nici nu exista, dar am învăţat să-mi fac şi alţi prieteni aici, lângă mine (pentru că şi eu am locul meu aici) şi nu am renunţat la selecţie! Oricine ar fi trebuie să zâmbească!

Ce părere aveţi de prieteniile voastre?Sunt toate „investiţii” ale sufletului, pe termen lung? :)

Sunt liberă să-mi exprim punctul de vedere

Am fost şi dezamăgită, dar în urma dezamăgirilor am prins aripi mai mari, am format uneori un scut în jurul meu până am învăţat să mă apăr şi mai bine, am renunţat de multe ori la scut în favoarea sentimentelor guvernate de iubire şi prietenie, dar am învăţat că atunci când rişti ai şi de suferit, dar la capătul puterilor exista tot timpul cineva care îţi zâmbeşte şi te ridică, poate fi un prieten bun sau poate chiar omul care-ţi fură gândurile de zi cu zi, uneori chiar eşti surprins de cine este acel om, pentru că nu-l vezi de la început, este întuneric poate, iar în jurul respectivei persoane este o lumină puternică, dar când te apropii şi deschizi bine ochii realizezi că acea persoană era mereu lângă tine, dar trebuie să alegi cu grijă în cine sa investeşti, pentru că alergând după alte persoane rişti să nu vezi esenţialul celui care era atât de aproape de tine!

Eu mi-am ales singură cum să cresc şi voi continua să fac asta, dar niciodată nu am omis să învăţ şi din greşelile celor din jur, pentru că, pentru a fi tot timpul cu un pas în faţa celorlalţi trebuie să ai şi experienţele altora ca exemplu, altfel încercând totul pe propria ta “piele” ajungi să te pierzi în detalii.
Cu adevărat am fost şi sunt liberă în gesturi, în gândire, în atitudine, în comportament, în viaţa de zi cu zi! Şi voi continua aşa...

Voi vă simţiţi liberi?În relaţia cu părinţii?În relaţia sentimentală?În relaţia cu prietenii?

Schimbarea, un + în vieţile noastre

Obiceiurile proaste ne ţin pe loc, ne îngustează privirea, ne stopează forţa creatoare, ne limitează, ne îndobitocesc, ne otrăvesc, ne omoară. Nu există scuză pentru o viaţă trăită prost! Obiceiurile ne influenţează calitatea vieţii ne dezvoltă personalitatea, caracterul. Cu siguranţă dacă lucrurile nu merg spre bine, înseamnă că undeva greşim.
Şi uneori greşesc, accept,recunosc, de aceea am hotărât că vreau să schimb anumite obiceiuri şi “m-am apucat să muncesc la persoana mea”!

Mi-am dat seama că tiparele sunt făcute pentru mediocritate, iar eu un om plin de încredere, curaj, voinţă, disciplină pot schimba ce vreau la mine. Am nevoie de perseverenţă!!!
Nu uit niciodata ca imaginea de sine este cartea mea de vizită, iar eu sunt cartea de vizită a parinţilor mei!

Voi acceptaţi când greşiţi?Dacă da, ce faceţi în astfel de situaţii?Cum remediaţi greşeala?

P.S. Mi-am scos firele de la operaţie şi mâine seara văd cu ce semn am rămas pe faţă (m-am gândit, dacă tot o să fie o schimbare fizică să fie şi una interioară).

Pupici

Unde se ascund miracolele?

Zilele acestea am redescoperit unele lecţii pe care viaţa mi le-a rezervat acum şi s-a gândit în perioada asta să mi le readucă aminte.Ideea de bază este că :

... Viaţa are puterea extraordinară de a face miracole, iar ca acestea să se materializeze este important ca noi nu doar să le cerem ci să le şi lăsăm să se întample.

... Singura condiţie de a fi binecuvântaţi de cât mai multe miracole în viaţa noastră este să le conştientizăm pe cele care deja se întamplă.Şi, cu cât conştientizăm mai mult, cu atât ni se dă mai mult!

Cândva am fost împreună...

Nu poate exista ieşire din acest joc oribil al lui da şi al lui nu, al binelui şi al răului, al ignoranţei şi frământării fără o iertare deplină a tuturor forţelor şi persoanelor care te-au chinuit.Şi dacă nu-ţi ierţi aproapele pentru greşelile lui, fie ele şi nenumărate, eşti pierdut în manifestare.Şi, dacă îl ierţi la nesfârşit şi stai în preajma lui, îl încurajezi să facă răul şi, în consecinţă, contribui la pierzania lui în manifestare...

De aceea singurul lucru şi ultimul care se poate face este să nu te mai arăţi lui, să-l laşi să-şi trăiască viaţa aşa cum a hotărât-o el, să-l laşi să se lovească, să simtă lipsa, durerea şi singurătatea până se va vindeca singur de păcatele lui. De aceea, înţeleptul se retrage ca o adiere şi-l lasă pe cel nedrept să experimenteze, până la ultima picătură, otrava pe care a vărsat-o în afară..

Pe cel încăpăţânat în răutatea şi rătăcirea lui trebuie să-l laşi în pace, să nu mai foloseşti nici cuvintele, nici faptele, este pierdere de vreme. Şi, dacă hotărăşti să trăieşti cu el şi nu poţi să-l ierţi la infinit, atunci devii otrăvit ca el.

De aceea, retrage-te şi renunţă !!! La urma urmei, toţi oamenii nu sunt decât nişte tentative de exprimare ale lui Dumnezeu, ale vieţii infinite. Iar această viaţă nu este nici separată, nici individualizată şi, dacă unii oameni se depărtează în loc să se apropie, nu este nici o pagubă pentru viaţă. Ei oricum sunt absorbiţi în fluxul etern al vieţii şi sunt turnaţi din nou în forme, cu răbdare.

Ce se poate face mai mult pentru aceşti oameni?!

Tragedia este că toate faptele au un timp al lor şi vremea influenţei lor este scurtă...

Nu omul te jigneşte ci ignoranţa din el, nu viaţa dintr-unul sau altul intră în conflict cu a ta ci mentalitatea şi obiceiurile lui când se lovesc de ale tale...

Nu înseamnă ceva să fii tare, bogat sau măreţ, e doar o zonă a existenţei ca oricare alta, un punct, care prin repetiţie devine oribil şi plictisitor.
Trebuie să trecem dincolo de măreţie, prestigiu sau onoare, să le consideram pe toate care vin că, după ce se consumă, pleacă, că asta-i roata lor şi asta-i mintea noastră.
De aceea continui să merg, căutările sunt departe de a se fi sfârşit, atâta vreme cât n-am experimentat prin interacţiune directă întreaga creaţie, faptic sau cuantic...încerc să nu omit nici perioadele de odihnă şi nici nemişcarea. Într-un plan mai extins, viaţa înseamnă a începe să mergi iar moartea înseamnă o perioadă de odihnă...oare? Dar e complet şi cu desăvârşire nevoie să învaţam din toate, ca să aflam, prin noi şi numai prin noi, că nu avem nevoie de nimic.Altă cale nu există...

Nu trebuie sa cautam bogăţia, căci bogăţia nu este o binecuvântare.Noi putem avea ceva mai bun, ca de exemplu libertatea, detaşarea.Bogăţia poate fi pricina multor rele, o împovărare grea şi apăsătoare. Cei bogaţi, cel mai adesea, atât merită şi atât pot.

Nu-i invidia! Cel care nu deţine bogăţii şi nu le duce dorul este în realitate cel fericit. Din lucrurile elementare şi simple vin stările supreme ale existenţei. Din cele complexe nu se poate extrage nimic înainte de a fi disociate în elemente primordiale,operaţie prin care se consumă energie şi se eliberează reziduri.

Preţul este mult prea mare pentru satisfacţii atât de mici

Dacă vrei fericire în această lume trebuie să treci prin nefericire, dacă vrei bine trebuie să treci prin rău, obţinerea uneia nu te scuteşte niciodată de simţirea celeilalte, mai devreme sau mai târziu. Nu există scăpare, atâta vreme cât te simţi pe tine în nume şi formă, doar existenţa în sine poate fi altceva...

Tot ce am scris este doar demonstraţia mea de viată, precum a altor oameni este săpatul ogoarelor sau spălatul vaselor. Nu e mare lucru şi nu este cu nimic mai presus decât a celorlalţi.
Este doar spectacolul meu demonstrativ, este un fel de a spune celorlalţi că exist.

Singura diferenţă între oameni stă în calitatea percepţiei lăuntrice şi, dacă cel care execută reuşeşte rara performanţă de a fi fericit prin asta, atunci orice ai făcut ai făcut ce trebuie.

Când crezi că ai întâlnit oameni deosebiţi, nu uita ce om deosebit au întâlnit acei oameni întâlnindu-te pe tine!

Uităm mereu cine suntem noi când cunoaştem oameni care ne fascinează la început. Ajungem să-i privim pe ei mai mult decât ar trebui să ne privim pe noi şi faptele noastre..

Ar trebui să avem mult mai multă încredere în noi pentru că ... pentru fiecare dintre noi, istoria vieţii noastre a început cu noi înşine!

Să fim mai toleranţi sau...?!?

Toleranţa spune: Trebuie să aprobi ceea ce fac.
Dragostea răspunde: Voi face ceva mai greu --- Te voi iubi chiar dacă comportamentul tău mă ofensează.
Toleranţa spune: Trebuie să fii de acord cu mine.
Dragostea răspunde: Voi face ceva mai greu --- Îţi voi spune adevărul pentru că sunt convins că adevărul te va elibera.
Toleranţa spune: Trebuie să îmi îngădui să-mi urmez calea mea.
Dragostea răspunde: Voi face ceva mai greu --- Te voi implora să urmezi calea dreaptă pentru că am încredinţarea că meriţi să fac lucrul acesta.
Toleranţa caută să fie inofensivă.
Dragostea îşi asumă riscurile.
Toleranţa glorifică diviziunea.
Dragostea caută unitatea.

Toleranta nu costă nimic.
Dragostea costă totul!

Mergem la o cafea?

Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneză gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit că era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin iar aceştia au fost de acord că era. Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan, firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stătea treaba iar aceştia au răspuns în cor "pliiin"!

Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.

"Acum" a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit, "aş dori să înţelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră. Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sănătatea, prietenii şi pasiunile voastre, şi că dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi, serviciul, casa, maşina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte. Dacă veţi începe cu nisipul," a continuat el "nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de golf şi pietricelele"
"La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine.

Acordă atenţie lucrurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale medicale periodic, ieşi cu soţia în oraş la cină, joacă golf, vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine ştie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijă de mingile de golf, ele contează cu adevărat. Stabileşte-ţi priorităţile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea. Profesorul a zâmbit "Mă bucur că întrebi asta, ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten."

Sunteţi de acord? Cine are timp de o cafea?

Nu gândii ca şi un elefant

Este o declaraţie ciudată, nu-i aşa? Dar mai bine ascultă cu atenţie pentru că aceasta poate face diferenţa între succes şi eşec în afaceri şi în viaţa ta privată.Lasă-mă să îţi explic: probabil ştii că în India, elefanţii sunt folosiţi pentru muncă. Dar ce să faci cu ei dacă nu vor să lucreze? Cum să îi constrângi? Îngrijitorilor le-a venit ideea să îi “programeze” încă de când sunt foarte mici stabilind anumite limite auto impuse în gândirea lor. Cum funcţionează?Atunci când elefanţii sunt încă mici cântărind în jur de 70 kg sunt legaţi cu o funie foarte tare. Toată ziua elefanţii încearcă să scape de ea, scâncesc, o trag, iar unii dintre ei chiar încearcă să o roadă; dar nu pot să se elibereze. În cele din urmă elefanţii renunţă iar lupta s-a încheiat. Începând din acel moment sunt ferm convinşi că nu este nici o şansă să scape de funie. Ei acceptă faptul că funia îi “limitează”. Şi cu această încredinţare implantată, îngrijitorii pot să îi lege cu funii extrem de subţiri. Chiar şi adulţi fiind, cântărind 3,5 tone sau chiar mai mult, ei niciodată nu încearcă să se elibereze pentru că “ştiu” că nu au nici o şansă.După cum vedeţi, limitele elefantului nu sunt reale ci există numai în mintea lor.

Noi avem de asemenea nişte limite construite în interior. Ele sunt de asemenea ireale, dar există numai în mintea noastră. Nu trebuie să rămână aşa. Sistemul nostru negativ de gandire nu trebuie să ne limiteze pentru totdeauna. Dacă vrei să fii cu adevarat plin de succes şi nu te păcăleşti singur, poţi să îţi schimbi sistemul tău de convingeri interioare, atitudinea şi poţi să sfărâmi limitele interioare iar dacă simţi că nu poţi cere-I atunci lui Dumnezeu să te ajute.Întotdeauna vei putea avea tăria interioară, puterea personală de a schimba totul în viaţa ta în ceva mai bun! Dar nu renunţa niciodată şi nu gândii niciodată ca un elefant !!!

Toate zilele noastre sunt ca valizele; toate sunt de aceeaşi mărime.Diferenţa este că unii se pare că pot să împacheteze mai mult decât alţii.

Viaţa este un proces de învăţare şi nu înveţi pocnind din degete sau primind o injecţie. Sau prin conectarea unor fire la creierul unei persoane ca să mute cunoştinţa în capul altei persoane, aşa cum apare în unele filme. Ar fii prea uşor şi cât de mult am pierde. Dacă nu am avea această fragilitate umană, acea slăbiciune umană spre a lua decizii greşite şi să dăm greş, atunci nu ar mai exista alegere liberă, nu ar mai exista aceea măreţie a voinţei libere pe care Dumnezeu a implantat-o în fiecare inimă, aparent chiar şi în inimile îngerilor --- alegerea şi nu şansa determină destinul uman.