
Nu înseamnă ceva să fii tare, bogat sau măreţ, e doar o zonă a existenţei ca oricare alta, un punct, care prin repetiţie devine oribil şi plictisitor.
Trebuie să trecem dincolo de măreţie, prestigiu sau onoare, să le consideram pe toate care vin că, după ce se consumă, pleacă, că asta-i roata lor şi asta-i mintea noastră.
De aceea continui să merg, căutările sunt departe de a se fi sfârşit, atâta vreme cât n-am experimentat prin interacţiune directă întreaga creaţie, faptic sau cuantic...încerc să nu omit nici perioadele de odihnă şi nici nemişcarea. Într-un plan mai extins, viaţa înseamnă a începe să mergi iar moartea înseamnă o perioadă de odihnă...oare? Dar e complet şi cu desăvârşire nevoie să învaţam din toate, ca să aflam, prin noi şi numai prin noi, că nu avem nevoie de nimic.Altă cale nu există...
Nu trebuie sa cautam bogăţia, căci bogăţia nu este o binecuvântare.Noi putem avea ceva mai bun, ca de exemplu libertatea, detaşarea.Bogăţia poate fi pricina multor rele, o împovărare grea şi apăsătoare. Cei bogaţi, cel mai adesea, atât merită şi atât pot.
Nu-i invidia! Cel care nu deţine bogăţii şi nu le duce dorul este în realitate cel fericit. Din lucrurile elementare şi simple vin stările supreme ale existenţei. Din cele complexe nu se poate extrage nimic înainte de a fi disociate în elemente primordiale,operaţie prin care se consumă energie şi se eliberează reziduri.
Preţul este mult prea mare pentru satisfacţii atât de mici
Dacă vrei fericire în această lume trebuie să treci prin nefericire, dacă vrei bine trebuie să treci prin rău, obţinerea uneia nu te scuteşte niciodată de simţirea celeilalte, mai devreme sau mai târziu. Nu există scăpare, atâta vreme cât te simţi pe tine în nume şi formă, doar existenţa în sine poate fi altceva...
Tot ce am scris este doar demonstraţia mea de viată, precum a altor oameni este săpatul ogoarelor sau spălatul vaselor. Nu e mare lucru şi nu este cu nimic mai presus decât a celorlalţi.
Este doar spectacolul meu demonstrativ, este un fel de a spune celorlalţi că exist.
Singura diferenţă între oameni stă în calitatea percepţiei lăuntrice şi, dacă cel care execută reuşeşte rara performanţă de a fi fericit prin asta, atunci orice ai făcut ai făcut ce trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu