Dumnezeu revoluţionează lumea existenţa, dar vorbind în numele meu, atât vreau să spun şi să rămână pentru totdeauna, tot ce este acolo SUS, este un miracol şi dacă îţi laşi inima şi îţi ghidezi sufletul cu încredere ai să simţi cât de bine comunici cu tot ce este acolo şi cu toţi cei de acolo.
"acolo" - folosit în textul de mai sus are înţelesul de spaţiul maxim al maximului cât mai maxim :)
Mulţumesc pentru astăzi şi tot ce a fost şi ce urmează.
Se afișează postările cu eticheta Suflet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suflet. Afișați toate postările
vineri, 9 decembrie 2011
joi, 17 noiembrie 2011
HOSPICE Casa Speranţei 19.11.2011
Trimite SMS şi / sau informează şi pe alţii! Ajutaţi copii şi adulţii să meargă mai departe, indiferent ce înseamnă acest lucru. Gândiţi-vă că nici noi, fără ajutorul Lui Dumnezeu şi al celor care ţin la noi nu am reuşi să mergem mai departe:
"VIZIUNEA HOSPICE
Consideram ca orice persoana diagnosticata cu o boala incurabila, aflata intr-un stadiu avansat, are dreptul la o ingrijire de calitate, care sa ii aline suferinta, sa controleze simptomele suparatoare si sa ii faca viata mai putin impovarata de durere. Pentru ca aceasta dorinta sa devina realitate, este foarte important ca toti pacientii, impreuna cu familiile lor, sa poata avea acces, atunci cand au nevoie, la o ingrijire paliativa de calitate si la servicii care sa le calauzeasca pasii in aceste momente grele.
MISIUNEA HOSPICE
Inca din 1992, organizatia noastra si-a propus si a reusit sa introduca si sa promoveze paliatia in Romania. Hospice Casa Sperantei, prima organizatie neguvernamentala de acest fel din tara si centru de excelenta al Europei de Est, este in aceeasi masura un model si un punct de sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de ingrijire paliativa. De-a lungul timpului, am derulat numeroase programe de educatie si informare la nivel national, pentru ca din ce in ce mai multi profesionisti sa poata veni in intampinarea cererilor de ingrijire care, din pacate, cresc de la an la an."

O zi mai bună, mai plină de speranţă pentru toata lumea.
miercuri, 16 noiembrie 2011
Mondenităţi provinciale :p
Fig 2. A devenit mireasă în August 2008
Fig 3. Şi rolul care îi va schimba cu adevărat viaţa este cel de mămică începând cu Iulie 2011
Iar noi acum ne pregătim cu mic cu mare pentru botezul micuţei Anastasia Maria, care va avea loc sâmbătă, 19.11.2011, sub frumoasa temă de "Gărgăriţă"!
Rămâneţi aproape, cât de curând o să am şi poze, astfel o să ştiţi şi mai multe despre ce înseamnă un botez cu această temă!
Multă sănătate mic omuleţ, mă bucur că odată cu sosirea ta pe lume, gaşca mea de fete este mai mare cu o buburuză ... mică:)!

Ce sfaturi îmi daţi pentru a-i transmite mămicuţei?
Etichete:
...pe scurt,
Acasă,
Căsătorie,
culori,
Despre viaţă,
Familie,
FUN,
Ganduri,
gărgăriţe,
momente,
naştere,
Oameni,
Petrecereee,
poze,
Prietenie,
Suflet,
Toamnă,
Un nou început,
Zâmbet
vineri, 11 noiembrie 2011
Lumea micilor croitori ... ca mine
Momentan am făcut un şorţ, o fustă dreaptă şi acum croiesc o bluză.
(Fig 1. Trasarea tiparului pentru bluză)
Pentru cei interesaţi de acest curs o recomand cu căldură pe doamna profesoară Anne Marie Constantin de la Sala Dalles - Tehnologie modă Croitorie, în schimb să fiţi pregătiţi pentru condiţiile de la sala Dalles, care nu sunt tocmai îmbucurătoare, dar cursul nu durează o veşnicie şi dacă aveţi norocul unui grup ca cel din care fac eu parte, cu siguranţă nici condiţiile nu vă vor mai interesa prea tare pentru că 3 ore încep să pară 30 de minute:)!
Pozele sunt făcute chiar în sala de curs.
{Fig 2. Măsuţa mea pe care îmi desfăşor activitatea cu maşina de cusut, foi pentru tipare, fusta neagră cu căptuşeală verde pe care am făcut-o la curs, foarfecă, bolduri, ace, cretă, centimetru, riglă şi caietul Dior [nu este snobism, este cadou de la o prietenă şi îmi poartă noroc:)]}.
V-aţi gândit ce vreţi să vă croiesc?:))
Vă pup cu drag şi am să scriu mai multe impresii, dar timpul mă presează fooarte tare.
Etichete:
...pe scurt,
Creativitate,
croitorie,
culori,
cusaturi,
FUN,
Ganduri,
imaginaţie,
Libertate,
momente,
munca,
Oameni,
poze,
Prietenie,
Suflet,
Toamnă,
Un nou început,
Vis,
Zâmbet
vineri, 7 octombrie 2011
Tărâmul fermecat din Paris
... porţia de Disneyland!
17.05.2011M-am trezit entuziasmată ca şi când ştiam cât de mult o să mă dea totul pe spate, o să fie super-mega-ultra fantastic, dar când ajungi acolo, când începi sa simţi aerul bland al diminetii (te duci de dimineata bineinteles sa prinzi cat mai mult :)), când observi în jurul tău o mare de copii extaziaţi, milioane de ochi care strălucesc şi suflete care vor să cuprindă tot, să imortalizeze momentele petrecute acolo ca şi când nimic nu este mai frumos ... nu ai cum să nu simţi şi mai intens decât erai pregătit, nu ai cum să nu-l numeşti ... tărâmul fermecat, pentru ca este de-a dreptul fermecator, uimitor!
Mergi ore în şir să prinzi toate maşinuţele, trenuleţele, rachetele zburătoare, te opreşti cu greu să mănânci ceva intr-un moment al zilei, dar în timp ce mănânci nu poţi decât să te gândeşti la câte se întâmplă in jurul tău, la cum o fi oare în casa lui Pinocchio? la cât de mult vrei să-l găseşti şi pe Peter Pan să zbori prin Neverland..oare Alba ca Zapada a apucat sa muste din mar? ah..da..e doar o poveste, dar cand esti acolo simti ca atunci se scriu povestile….şi dintr-odata observi ca pe toate ambalajele de la mâncare gasesti minunatele personje Disney şi-ţi spui că ar fi bine să te relaxezi, să nu îţi scape niciun moment pentru ca toate sunt unice şi din fiecare secundă capeţi câte o amintire, depinde de tine cum va fi : plina de entuziasm, plina de agitaţie, plină de încântare, memorabila sau nu!
Ne-am aventurat prin toate poveştile din copilărie şi oricine îşi putea da seama că eram toată numai un zâmbet!
Parada a fost absolute fabuloasă, am împărţit “bezele” şi eu personajelor Disney, şi ei mie, mă simţeam ca “acasă” al copilăriei perfecte..o să revin când sufletul meu de copil va purta un suflet de copil al sau!
Pozeee (enjoy)

copilărie,
culori,
Disneyland,
FUN,
Ganduri,
Iubirea,
Luna MAI,
momente,
Mulţumesc,
muzee,
PARIS,
poze,
Suflet,
Vacanţă,
Vis,
Zâmbet
marți, 4 octombrie 2011
Visez cu ochii deschişi la...
... materiale îmbinate cât mai îndrazneţ... culori calde, culori reci, nonculori ... mov, mult mov :) ... zâmbete ... libertate ... îmbrăţişări .... sentimente de tot felul ... sărbători transpuse în imagini, în cusături ... zig zag ... paiete ... vintage ... tot ce mi-am dorit probabil din totdeauna!? Astăzi încep cursurile de "Tehnologie modă - croitorie"...
Doamne Ajută!
Doamne Ajută!
Etichete:
...pe scurt,
croitorie,
culori,
cusaturi,
Ganduri,
imaginaţie,
Iubirea,
Libertate,
momente,
MOV,
munca,
Suflet,
Toamnă,
Vintage,
Vis,
Zâmbet
joi, 29 septembrie 2011
Selecţia între prieteni uneori este necesară!?
Mi se întâmpla să aud diverse comentarii cum că eram cu nasul pe sus, eh, am eu nasul mare, dar nici asa de sus nu l-am avut niciodată, iar când respectivele persoane ajungeau sa mă cunoască, să poarte o discuţie cu mine îmi recunoşteau părerile eronate...dar când eşti mic suferi, pentru că există acel moment (câteva clipe sau poate chiar zile) în care ai impresia (eronată de altfel) că ai avea ceva şi de aceea alţi copii, cu care tu ţi-ai dori să vorbeşti şi să legi prietenii, îţi răspund cu priviri suspecte şi neîngăduitoare..până ajung să te cunoască şi să-şi exprime părerile prietenoase, ajung sa te rănescă...atunci ar trebui să nu-ţi pese să ai puţin mai multă încredere în tine pentru că sigur vei avea şi tu prieteniile tale, dar dacă de mic vezi esenţa oamenilor creşti dându-le mai multe şanse decât ţi-ar da ei vreodată ţie..nu-i nimic, sunt o mulţime de oameni şi tot atâtea caractere, nu este nimic rău în a acorda şanse prietenilor..până când cum spuneam, trebuie să ajungi să faci o selecţie.
Am venit în Bucureşti şi am căutat tot timpul să nu-mi neglijez prieteniile chiar şi de la distanţă, să le ofer gândurile mele bune de „Bună dimineaţa” , „Noapte bună” sau în plină zi să le adresez întrebări din care să-şi dea seama că mă interesează „Ce mai fac?” , „Ce s-a mai schimbat în vieţile lor?”, „Ce i-a făcut să zâmbească în respectiva zi?”, iar eu primeam răspunsuri întârziate cu zilele sau răspunsuri seci neurmând după, un gram de interes din partea lor pentru mine..e normal să vrei să-ţi poarte şi ei de grijă..nu? dar oamenii ajung să crească fără să-şi dea seama şi să adopte atitudini fără chef, fără interes faţă de alţii, poate chiar şi faţă de ei în unele situaţii..nonşalanţă şi dezinteres..
Cineva imi spunea că e normal ca fiecare să-şi vadă de prieteniile lor, acolo în locul lor, mai mult decât cu cei pe care îi întâlnesc mai rar...dar eu cred ca e loc pentru prietenii oriunde, oricând, oricum!

Am avut momente când aveam aşa puţine pretenţii de la ei, nu vroiam decât puţină atenţie să-mi dau seama dacă deranjez sau chiar sunt şi eu prietena lor, până când mi-am dat seama că există oameni care rămân preteni cu tine pentru că îşi doresc şi ei (la fel ca şi dragostea cu sila este şi prietenia, care nu ar exista forţat), cum există oameni care nu rămân decât simple cunoştinţe sau unii aparţin doar trecutului şi se transformă în amintiri şi..atât..
Astfel am ajuns să am pretenţii mari, pentru ca şi ceea ce pot oferi este măreţ...am ajuns să fiu şi cu nasul pe sus (da, acelaşi nas mare, acum este pe sus :)) pentru ca trebuie să fac o selecţie între prieteni, altfel investesc sentimente frumoase în prietenii de mâna a doua!

Acum grupul e tot mai mic, uneori parca nici nu exista, dar am învăţat să-mi fac şi alţi prieteni aici, lângă mine (pentru că şi eu am locul meu aici) şi nu am renunţat la selecţie! Oricine ar fi trebuie să zâmbească!
Ce părere aveţi de prieteniile voastre?Sunt toate „investiţii” ale sufletului, pe termen lung? :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)